Servicii

Serviciile noastre

Prima secţie privată de pediatrie din Dobrogea este concepută ca o unitate medicală care să ofere servicii integrate: consultații medicale de pediatrie în regim de urgenţă (24 ore/7 zile), neurologie și psihiatrie pediatrică, ecografie, spitalizare de zi şi continuă, compartiment de terapie intensivă la cele mai înalte standarde, investigații performante de imagistică şi analize de laborator.
Ne angajăm să oferim servicii de calitate și tratăm cu seriozitate fiecare mini-pacient. Decorul cabinetelor medicale îi introduce chiar și pe părinți într-o lume de basm iar dacă este necesară internarea, îi asigurăm pe părinți că nici un ștrumf nu va simți că se află într-un spital.
Vezi galeria foto...

Mentiuni speciale

În continuare împreună
Pentru ca tu să fii sigură în orice moment că sănătatea copilului tău evoluează în condiţii optime, specialiştii Spitalului Privat Isis au pregătit pentru tine un pachet special de urmărire care cuprinde servicii medicale complexe, complementare. Acesta poate fi achiziţionat în regim de abonament anual sau în cadrul campaniei Ziua de Sănătate.

Program medici

Pediatrie
Dr. Doga Ana Cornelia Luni, Miercuri, Vineri 14:00 - 15:00
Dr. Lazar Viorica Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Ungureanu Adina Consultați recepția spitalului pentru a afla programul mediculuii
Dr. Dumitru Emanuela Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Stamate Sorina Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Mangu Florin Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Ionescu Magdalena Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Arion Elena Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Popa Georgiana Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Dr. Rizea Gherghina Consultați recepția spitalului pentru a afla programul medicului
Neonatologie
Dr. Magdalena Oprea Luni, Miercuri, Vineri 14:00 - 17:00
Dr. Petre Cristina Marţi, Joi 12:30 - 13:30
Ortopedie și Chirurgie Pediatrică
Dr. Florin Daniel Enache Luni, Joi 15:00 - 17:00
ORL
Dr. Aftenie Cristian Miercuri 18:30 - 20:00

Programari

Servicii si tarife

Denumire Privat Coplata Moneda
Ortopedie Pediatrică
Confecționare orteze gipsate - corecție* 150 Lei
Consultație* 100 Lei
Control* 50 Lei
Pansament* 50 Lei
Suprimare fire* 60 Lei
Pediatrie
Aerosoli* 50 Lei
Aspiratie* 50 Lei
Aviz epidemiologic - fisa colectivitate* 100 Lei
Clisma* 50 Lei
Consultatie Neurologie Pediatrica* 100 Lei
Consultatie Pediatrie* 100 Lei
Ecocardiografie* 150 Lei
Ecografie generala (abdomen + pelvis)* 150 Lei
Ecografie musculo-scheletala* 150 Lei
Ecografie osteoarticulara* 150 Lei
Ecografie parti moi (scrotala)* 150 Lei
Ecografie regiune cervicala* 150 Lei
Ecografie rinichi* 150 Lei
Ecografie sold nou-nascut si sugar* 150 Lei
Ecografie tiroida* 150 Lei
Ecografie transfontanelara* 150 Lei
Ecografie vase (artere)* 150 Lei
Ecografie vase (vene)* 150 Lei
Fototerapie 300 Lei
Impachetari* 50 Lei
Injectie intramusculara (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Injectie intravenoasa (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Montare branula* 50 Lei
Perfuzie (se adauga costul medicatiei)* 100 Lei
Spitalizare - rezerva dubla in regim single/ zi** 525 - Lei
Spitalizare de zi pediatrie (copil+ insotitor) / pat/ zi** 350 - Lei
Spitalizare terapie intensiva cu ventilatie (copil+ insotitor) / zi - exclus costul medicatiei 1000 Lei
Spitalizare terapie intensiva fara ventilatie (copil+ insotitor) / zi - exclus costul medicatiei 500 Lei
Vaccin (manopera)* 50 Lei

* Vino acum la recepţia Spitalului Privat Isis pentru a-ţi lua cardul Benefisis şi pentru a beneficia de reduceri la aceste servicii.

** Pentru a afla oferta completă de servicii te rugăm să accesezi pagina de Tarife sau să te adresezi recepției Spitalului Privat Isis.

Articole

Despre somn

Somnul, sau mai bine spus lipsa lui este una dintre problemele cu care se confruntă cel mai des tinerii părinţi. Îngrijirea noului membru al familiei este foarte solicitantă şi necesită mult efort, el fiind complet dependent de cei din jur. Orarul de somn şi masă al nou-născutului este foarte neregulat în primele luni şi îi solicită foarte mult pe părinţi. Lipsa somnului de calitate îi aduce pe aceştia într-o stare avansată de oboseală, de aceea de multe ori ajung să ceară sfatul medicului, crezând că este ceva în neregulă cu micuţul lor.
Cât trebuie să doarmă un copil? Care ar fi orele de culcare şi de la ce vârstă putem să ne aşteptăm la o rutină a somnului? Cum încurajăm un somn odihnitor, de calitate?
Cu toţii suntem indivizi unici şi, în consecinţă, diferiţi. Ca urmare, nu există o recomandare universal valabilă pentru toţi, copii sau adulţi. În plus, necesarul de somn al copiilor este foarte diferit în funcţie de fiecare vârstă în parte.
Pentru un somn de calitate, încă de la început, trebuie stabilită o „rutină” a punerii copilului la culcare. Când este foarte mic, rutina este băiţa de seară, când creşte poate fi o poveste. Întotdeauna în orele dinaintea somnului trebuie evitată agitaţia, lumina sau zgomotele puternice. În cazul copiilor mai mari şi a adolescenţilor, trebuie evitat privitul la televizor sau folosirea altor electronice, alimentele dulci sau bogate în excitanţi cu 4-5 ore înainte de culcare. De asemenea, pentru cei mai mari, pe parcursul zilei trebuie încurajată practicarea unui sport.
Primele 6 luni din viaţa unui copil sunt întotdeauna cele mai dificile. Nou -născutul nu are un ritm circadian (ciclul de aproximativ 24 de ore care are loc la nivel fizic, mental şi comportamental, ca răspuns al organismului la alternanţa lumina-întuneric din mediul înconjurător) bine stabilit. Nevoile lui de creştere sunt mari, de aceea şi necesarul de somn este mare. De asemenea, el se va trezi des să mănânce. Majoritatea nou -născuţilor nu dorm mai mult de 4 ore consecutiv. Sfatul pentru părinţi este ca atunci când doarme bebeluşul să încerce şi ei să se odihnească, indiferent dacă este ziua sau noaptea. De asemenea, pe durata nopţii, când bebe se trezeşte să mănânce, părinţii nu trebuie să-l agite sau să facă mult zgomot. Ei pot să aprindă doar o lumină discretă, astfel încat bebeluşului să nu i se inducă ideea că este timpul de trezire. Pe măsură ce cresc, în jurul vârstei de 3 luni, încep să se diferenţieze perioadele de somn din timpul zilei, mai puţine şi mai scurte, de cele din timpul noptii, care sunt întrerupte de pauze scurte pentru alăptat.
Copiii între 6 şi 12 luni au un program de somn mai bine stabilit, constând în 2 perioade de somn de 2-3 ore în timpul zilei şi o singură perioadă de somn pe timpul nopţii, care poate fi sau nu întreruptă de alăptat. Sistematizarea perioadelor de somn sunt favorizate şi de începerea diversificării şi a introducerii alimentaţiei solide sau semisolide, care presupune o sursă de hrană mai consistentă, mai bogată în nutrienţi, dar care necesită un timp de digestie a alimentelor mai mare.
Între 1 şi 5 ani majoritatea copiilor au o singură perioadă de somn pe parcursul zilei, care poate să difere de la o ora la unii copii, la 3-4 ore la alţii. În funcţie de perioada de somn din timpul zilei trebuie stabilită şi ora de culcare, care este diferită de la o zi la alta, astfel încât timpul total pe toată ziua să rămână acelaşi.
Copiii între 6 şi 12 ani, de obicei, renunţă la somnul de prânz, care trebuie recuperat pe parcursul nopţii, deoarece nevoile lor sunt mai mari, odată cu creşterea solicitărilor datorita începerii şcolii, dar şi a stabilirii unei ore destul de matinale de trezire.
Cât trebuie să doarmă un copil
Recomandările cercetătorilor pe etape de vârstă sunt următoarele, dar ele sunt orientative şi întotdeauna trebuie să ţinem cont de particularitatea fiecărui individ, de tipul de activitate fizică şi intelectuală efectuată în cursul zilei, de etapele de creştere, de starea de sănătate sau de perioadele de boală prin care trece.


Vârsta Necesarul de somn pe zi
0-3 luni - 14-17 ore
4-11 luni - 12-15 ore
1-2 ani - 11-14 ore
3-4 ani - 10-13 ore
5-12 ani - 9-11 ore
13-17 ani - 8-10 ore
adulţi - 7-9 ore
** National Sleep Foundation’s sleep time duration recommendations (14 January 2015)

De ce este important somnul şi de ce fără el nu putem să trăim
Deşi somnul este caracterizat prin activitate motorie redusă şi scăderea răspunsului la stimulii din mediul înconjurător, majoritatea sistemelor din organismul uman lucrează intens. Somnul are un rol de „restaurare” a organismului, de revenire la potenţialul maxim. În timpul somnului se intensifică activitatea de la nivelul Sistemului Nervos Central şi sunt „sistematizate” informaţiile primite în timpul stării de veghe, sunt eliminaţi radicalii liberi acumulaţi, se produc anti-oxidanţi locali, se refac mediatorii chimici de la nivelul sinapselor. De asemenea, are loc perfecţionarea sistemului imun, producerea de leucocite cu rol în apărarea împotriva microorganismelor, sintetizarea hormonilor de creştere, vindecarea rănilor, toate procese esenţiale în creştere şi regenerare celulară. Acestea sunt numai câteva motive pentru care lipsa somnului de calitate ne afectează atât; cu atât mai important este somnul copiilor, care sunt într-un proces continuu de creştere şi învăţare.
Lipsa somnului adecvat la copii poate duce la iritabilitate, dificultăţi de învăţare, simptome similare cu ADHD, tulburări ale metabolismului care pot duce la tulburări de creştere, obezitate, sistem imun deficitar etc.

Vizualizari: 7 | Voturi: 0

Comentariul tau

Harta site