Spital Privat Isis

Nasterea vaginala dupa cezariana-povestea Andrei

Publicat pe 31.01.2012 • 341 comentarii

Andrea din Galati, devenita zilele trecute mamica a doi baietei, ne-a povestit experienta celei de-a doua nasteri, nasterea vaginala dupa cezariana (NVDC) .

Povestea mea: O minune vine întotdeauna însoţită de altele  .

De curând, au avut loc doua minuni deodată în viaţa mea:

  • Ivirea pe lume a celui de-al doilea băieţel, a doua minune a familiei, perfect sănătos 

  • O naştere vaginală după cezariană, după care mă recuperez rapid


  • Aceasta este cea de-a doua sarcina si nastere a mea:

    Toată sarcina a decurs normal. Bebe a fost activ din momentul în care a mişcat în burtică şi până la naştere (mă rog, cât de activ a putut fi pe ultima "sută").
    Singurul incovenient a fost când am avut greţuri în primele 3 luni, dar au trecut repede.
     Începând cu prima ecografie, de depistare a sarcinii, şi încheind cu ultimul TNS, am făcut toate ecografiile, analizele şi testele necesare recomandate de medici. Toate au ieşit mereu bune.
    Acest lucru mi-a adus linişte la fiecare pas şi am putut rasufla uşurată până la pasul următor. Mişcările bebeluşului, perioadele lui de activitate/somn pe care le ştiam şi care se repetau zilnic m-au liniştit în permanenţă. Pe tot parcursul sarcinii m-am simţit în formă, am avut tensiunea arterială normală, am luat în greutate normal.
    Am făcut diverse activităţi, am fost mereu activă şi am avut grijă să mănânc variat şi hrănitor, să fac mişcare etc. Cu ceva bellydance şi ceva fitness specific trimestrului respectiv de sarcină, mi-am menţinut tonusul muscular.
    M-am şi odihnit foarte mult (ore în şir, ca ursul, fiindcă ştiam că mă aşteaptă momente grele la naştere şi zile mult mai grele după).

    Am avut si emotii

    Singurul lucru care ne-a dat emoţii mari, pe lângă uterul cicatriceal, a fost placenta.
    La ecografia morfologică de trimestrul trei, s-a văzut că este matură. Aşadar, cezariana pentru mine, a stat ca sabia lui Damocles deasupra capului mereu, fiindcă dacă placenta nu hrănea bine bebeluşul sau nu-i oferea oxigen destul, acesta trebuia scos cât mai repede posibil - era o situaţie în care i-ar fi fost mai bine în afara uterului.
    Alte emoţii, dar nu la fel de mari, le-a dat şi cordonul ombilical, care nu se vedea bine la ecografii, dacă este sau nu, în jurul gâtului (dar era sigur la nivelul acestuia).
    Până în săptămâna 33, m-am dus lunar la consultaţii la Dl Dr. Zaher Mohamed şi/sau la Dr. Ciornei Bogdan , depinde cine era atunci disponibil pentru consultaţii.
    Am avut mereu încredere în amândoi, fiind colegi, chiar dacă Dr. Zaher Mohamed era medicul meu principal şi cel cu care mă familiarizasem mai mult.

    Urma ca travaliul să decurgă normal, fără vreo intervenţie medicamentoasă, pentru a nu pune în pericol fătul şi starea uterului la nivelul cicatricei.
    Datorită stării placentei, după aceea am fost chemată la doua săptămâni.

    La 37 saptămâni(16 ianuarie), Dr. Zaher mi-a spus că peste o săptămână, când vin la control să rămân în Constanţa până la naştere.
    Aveam colul încă destul de lung şi perfect închis. Totuşi am fost avertizată că în orice zi mă pot aştepta la declanşarea travaliului.

    Ma pregateam pentru nastere

    Cam din 18 ianuarie a început să curgă un mucus transparent, cu fiecare zi curgând mai des.
    Mi-am zis că, dacă e dopul gelatinos, tot mai am timp să plec duminică spre Constanţa, aşa cum ne programasem.
    Sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11, am simţit cum uterul se contracta uşor, îndelungat şi nedureros. Pe la ora 13 deja curgea mucusul cu o mică pată roz. Mă apucase disperarea la gândul că dacă rămân în Galaţi voi naşte acolo şi mă vor tăia şi îmi vor distruge visele, speranţele, voi fi în condiţii mizere şi iar voi fi traumatizată.

    Am luat legatura cu Ela, cea care a avut prima NVDC in Isis

    Aşa că am sunat-o pe Ela din Piatra Neamţ că nu ştiam ce să mai fac.
    Discutând cu ea, m-am calmat şi m-am lămurit: dacă eu aveam sentimentul că nasc curând, era bine să-mi fac repede bagajele şi să plec cu soţul în aceeaşi zi. 
    Aveam două variante: cu trenul sau cu microbuzul.
    Deşi ajungea târziu şi după mai bine de cinci ore, mi s-a părut mult mai comod şi mai sigur cu trenul.

    Am luat trenul spre Constanta

    Zis şi făcut. La ora 16:59 eram în tren şi îmi revenise bucuria.
    Pe drum uterul se contracta la intervale lungi, tot nedureros. Nu prea puteam sta în şezut, doar pe-o parte sau mult pe spate mi-era mai confortabil.
    Cu mai puţin de jumătate de oră înainte de sosirea în Constanţa (pe la 22,adică), simţeam nevoia să stau în picioare şi să-mi balansez bazinul.

    La 22:25, înainte să ajungă trenul în gară, cum stăteam eu veselă în picioare, simt ceva presiune, rupere şi o curgere mare de lichid transparent şi foarte cald prelingându-se frumos pe picioare şi udându-mi pantalonii.

    Ela îmi spusese să rămân liniştită dacă "se rupe apa" fiindcă mai e timp până la naştere.
    Soţul meu era mult mai calm ca mine. Mi-am luat drept fusta un prosop mare peste bazin şi pantalonii uzi şi aşa am coborât din tren pe vânt şi zăpadă, ţintă la un taxi.

    La 22:45 eram în Clinica Isis întâmpinată cu căldură

     Am completat câteva acte. Lichidul tot curgea.
    A venit şi medicul de gardă care la ecografie a văzut că bebe era bine, a observat şi că am avut mult lichid ("aha," îmi ziceam eu, "de aia îmi părea burta mai grea în ultima săptămână... nu din cauză că copilul avea cine ştie ce greutate!"  ).

    Încă nu aveam dilataţie. M-a întrebat dacă sunt "naturistă" (fără intervenţii medicamentoase, fără ajutor cu epidurală) şi am zis DA.
    M-au ajutat să-mi pun cămăşuţă de la ei şi după ce mi-am lăsat lucrurile în cameră mi-am trimis soţul la gazda din oraş (că se putea odihni findcă mai dura ceva până la naştere) şi eu m-am dus în sala de naştere unde am rămas până a doua zi.

    Linistita in sala de travaliu

    După ce am ajuns în sală mi s-a făcut primul TNS, şi apoi din 2 în 2 ore câte unul, cu durata de 20 de minute. Între ele eram singurică, lăsată în voia mea, având la dispoziţie tot ce era necesar: apă, torşoane, puteam suna şi chema oricând pe cineva.
    Mai venea din când în când cineva din personalul clinicii să vadă cum mă simt şi dacă aveam nevoie de ceva.
    În rest, linişte şi pace.Tot cam pe-atunci am cunoscut-o personal pe Liliana, pe care o stiam din discutiile cu Antoanela din Piatra Neamt si de pe forumul Isis.
    La un moment dat, mi-a adus mingea de travaliu şi mi-a arătat cum să stau pe ea.

    Câteva ore am avut contracţii neregulate

    Abia în jur de doua dimineaţa, au început să fie regulate (dacă îmi mai aduc bine aminte). După monitorizarea de la patru dimineaţa aveam dilataţie trei, iar peste câteva ore, cam înainte să se schimbe turele personalului, aveam dilataţie sase-sapte.

    Nu ştiu cum am ajuns la dilataţia asta. Mi se spusese încă de la început că ar fi bine să mă odihnesc între contracţii, să aţipesc puţin, să nu-mi consum resursele de la început fiindcă va dura travaliul.
    Medicul din garda de noapte a zis că vede că rezist aşa că mă voi descurca şi sigur nasc până în după-amiaza de duminică.
    Şi-a luat la revedere şi Liliana, că şi ea pleca din tură şi rămânea să îmi continui "călătoria", cu o alta colega care urma sa intre in tura de dimineata.

    Imi alegeam pozitiile din timpul travaliului in functie de durere

    De multe ori, în timpul contracţiilor m-am simţit mult mai bine în picioare, folosind mişcări de balans ale bazinului, şoldurilor sau pe vasul toaletei (mai ales ca mie tot mi-a curs apa ore întregi).

    Mereu mi-am masat singurică puternic, osul sacru de-o parte şi de alta, coccisul, în timpul fiecărei contracţii şi acest lucru le-a făcut mult mai suportabile, alături de respiraţia de relaxare învăţată de pe CD-ul Sorinei (http://www.nastereprinhipnoza.ro/cd-pregatire-nastere).

    Între contracţii eram destinsă, calmă, discutam.(Liliana, vazându-mă din afară, poate zice dacă aşa a fost sau nu).

    Am atipit cand dilatatia era mai mare. De aţipit am putut aţipi stând pe mingea de travaliu, unde preferam poziţia şezut dar lăsată pe spate.
    Nu simţeam presiune în partea anterioară a bazinului, doar în cea posterioară - sau în timpul monitorizărilor, pe pat, între contracţii, deşi pe pat mi-a fost mai greu la început. Si culmea, am aţipit foarte bine când dilataţia era mai mare.

    În tura de dimineaţa a intrat moaşa Laura (asistenta şefă)
    Mi-a pus muzică numai bună de dansat din şolduri. Am mai rezistat dansând, masându-mi cu putere sacrul, dar deja nu mai puteam sta decât în picioare cel mai bine.
    La un moment dat, contracţiile au devenit tot mai puternice. Laura mă avertizase că vor fi mai puternice şi le voi simţi mai puternic când vor fi una după alta după o extrem de mică pauză între ele.

    De atunci m-a ajutat cu masajul în zona lombară şi a sacrului - are o forţă fantastică în mâini şi când mă masa parcă îmi lua durerea cu mâna şi totodată mă ajuta să respir astfel încât să trec prin contracţie mai bine.
    Din păcate, când începuse să îmi fie şi mai greu, de vreo doua ori Laura a trebuit să iasă din salon, că era chemată.

    Cât nu era Laura, a venit Dna Dr. Bucur şi îmi spuse că mai am puţin.
    Îi răspund: "Faceţi şi Dvs. ca mama mea când trebuia să mă convingă să mai merg pe jos câţiva km. Mă păcălea spunându-mi că mai e puţin!" 

    A doua oară când Laura a plecat îmi venea să urlu de furie că nu era acolo şi că mi-ar fi fost mai bine dacă stătea cu mine. Şi am sunat să o cheme la mine.
    Când am văzut-o, probabil i-am zis încruntată: "Te rog să nu mai pleci de lângă mine!"  
    Şi a rămas cu mine, şi a făcut schimb de loc cu o altă colegă care să asiste la cezariana ce urma să aibă loc în aceeaşi dimineaţă.

    Ma asteptam sa dureze mai mult

    Cum-necum, cu ajutorul Laurei, am ajuns, la ora zece dimineaţa, la dilataţie zece.
    Nu-mi venea să cred. Mă aşteptam să dureze mai mult! Aveam dilataţie, dar bebe nu coborâse.
    De atunci încolo am stat doar pe masa/pat. Îmi era de folos să mă împing în mâini şi tălpi, mai ales ca mai era până aveam voie să împing bebeluşul.

    A venit Dr. Zaher

    Cand a venit, intrand pe uşă, m-a intrebat: "Ce mai faci fetiţă?"
    (Cine ştie dacă o fi zis cu adevărat asta, că începuse să vină mai mult personal în sală, şi discutau pe diverse teme. Între contracţiile mele făceau glume, râdeau, mă mai întrebau ceva etc.)
    Eu eram mai mult atentă la ce îmi spuneau Laura şi Dr. Zaher. Mă străduiam să le urmăresc reacţiile şi să îi ascult când îmi spuneau ce şi cum să fac.

    Întrebat dacă "taie" (perineul), Dr. Zaher -uitându-se la faţa locului, a tras concluzia că nu e necesar şi uite aşa, fără să îi spun, am scăpat de episiotomie.

    (Notă: Din cauza candidozei din timpul sarcinii ţesuturile mele nu aveau elasticitatea normală şi au suferit, dar n-are nicio importanţă, că am fost cusută din cauza asta. Pentru mine este important că nu s-a intervenit deloc şi am născut normal.)

    Nu vroiam sa vina sotul, in acel moment m-ar fi enervat

    Înainte de expulzie m-au întrebat dacă vreau să vină soţul că e pe hol.
    "NU! SĂ STEA ACOLO PÂNĂ SE TERMINĂ!"  Nu vroiam să mă vadă, m-ar fi enervat chiar! 
    În fine, după câteva încercări nereuşite, am reuşit în sfârşit să împing bine şi am născut "spontan", un pui mic, alb şi ud. O urlătoare mică, pe care Dr. Zaher vesel mi-a pus-o pe piept.

    Uau! Minunat!

    Ce senzaţie să simţi presiunea şi să încerci să scoţi afară un cap mic şi apoi puf!
    într-o secundă să iasă restul corpului şi gata! Al tău bebeluş e cu tine!
    Mi-a fost scoasa repede placenta şi s-a verificat cicatricea, totul era bine. Uraa! 

    Dupa nastere

    Doua ore am stat întinsă în sală, până mi-au trecut frisoanele, timp în care soţul meu a stat cu mine. M-a ţinut de mână, mi-a arătat ce mândru e de mine (mai ales după ce a aflat că nu am făcut epidurală).
    A văzut bebeluşul (care a stat la incubator până ce vernixul s-a absorbit în piele, timp în care bebe era liniştit, dădea din picioruşe şi mânute).

    Şi i-am dat copilului un nume care a venit spontan în mintea fiecăruia din noi. De data asta eu eram cea care trebuia să îi dea nume copilului, dar se pare că am avut amândoi aceeaşi intuiţie, aceeaşi inspiraţie, cu acelaşi nume deosebit.

    Dupa nastere, eram pregatita sa imi primesc puiul

    După aceea am fost dusă în camera noastră, unde am mâncat. După ce mi-am mai adunat forţele, am sunat să anunţ că eu sunt pregătită să-mi primesc puiul în cameră atunci când el va putea fi adus la mine.
    Dacă nu mă odihneam între contracţii, aşa cum îmi recomandase personalul medical, nu aveam puterea să mă ridic din pat imediat ce am terminat de mâncat (m-au ajutat ei şi cu nişte calciu după naştere, ce-i drept, dar odihna, cât a fost a însemnat foarte mult).

    Cât am stat internată cu puiul în cameră am avut totul asigurat:
    Masa - care în primele doua zile mi s-a părut puţină, la efortul pe care îl depusem aveam o foame de lup, plus că am alăptat de la început;
    Scutece pentru bebe, torşoane pentru mine, cămăşuţă, papucei, săpun, etc.

    Practic nu am avut nevoie de mare lucru de la mine, deşi aveam bagaj mai mult că înainte de plecarea din Galaţi nu mă aşteptasem să mă internez atât de repede 

    Îi mulţumescDr. Zaher Mohamed pentru:

  • şansă, încurajări, încredere şi ajutorul deosebit acordat la naştere

  • a fost omul potrivit pentru împlinirea unei minuni în viaţa noastră

  • Fie ca prin intermediul dânsului şi al celorlalţi oameni extraordinari de la Clinica Isis să aibă loc cât mai mult succese şi minuni!

    Andrea din Galati, mamica a doi baietei minunati

    Comentariu tau

    Harta site